Ruine. Praf. Casă pentru animalele fără stăpân. Așa se prezintă fosta fabrică de bere din Ciclova Montană, după ce a fost închisă acum mai bine de 20 de ani.

Privatizarea, schimbările economice și problemele administrative au făcut ca a doua cea mai mare fabrică de bere ca tradiție și durată de pe teritoriul României să devină doar o bucată de istorie. Zeci de oameni și-au pierdut atunci locul de muncă, unitatea reprezentând pentru ei singura sursă de venit din orașul Oravița și satele învecinate.

          Fabrica de bere din Ciclova Montană a devenit în timp doar o ruină, după ce ani întregi a fost furnizor chiar și pentru Curtea Imperială de la Viena. Această unitate a început să producă bere încă din 1728. Deși Primul Război Mondial și Marea Criză Economică au avut un impact negativ asupra ei, a continuat să renască din propria cenușă. Localnicii își aduc și acum aminte de mărcile ca „Ciclova”, „Carașul”, „Montana” sau „Semenic”.

Această unitate a avut un trecut zbuciumat, fiind închisă o perioadă, redeschisă și mai apoi desființată. Mircea Rusnac, doctor universitar, a efectuat numeroase studii despre fabrică.

„Firma «Timişoreana», pentru a evita concurenţa din partea micii făbricuţe din Ciclova Montană, a profitat de situația grea a acesteia, cumpărând-o, şi imediat a închis-o, transferând echipamentul de berărit la Timişoara… În acest fel, fabrica a fost desfiinţată pentru circa patru decenii. Dar în 1975 tot «Timişoreana» a fost cea care a redeschis ca secţie a sa fabrica de bere din Ciclova Montană”, scrie istoricul în unul din articolele sale.

Angajații proveneau din localitățile învecinate, iar firma le garanta transportul la locul de muncă. Foștii angajați spun că ultimii ani ai fabricii au fost marcați de scandaluri din ce în ce mai dese pentru postul de director. În 1997, instituția și-a închis porțile și, deși au mai existat încercări de restaurare, fabrica nu și-a mai reluat activitatea.

În timp, instalațiile s-au degradat, iar ce s-a putut fura, a dispărut deja. Locul este acum format doar din ziduri înalte de piatră, îmbibate de istorie și amintiri de pe vremea când fabrica era încă în funcțiune.  

Mariana Merșca a lucrat în Fabrica de bere timp de 17 ani, ocupându-se de transporturi și facturi. Încă își mai aduce aminte cele aproape două decenii pe care le-a petrecut ca angajată în această unitate și povestește cu drag timpul petrecut acolo.

Cum ați descrie perioada petrecută în fabrică?

Fabrica de bere a reprezentat o oază de lumină pentru locuitorii din Ciclova Montană, Ciclova Română și Oravița, pentru că în fabrică eram toți ca o mare familie. Erau familii întregi, formate din părinți, copii care lucrau acolo, iar sărbătorile, de asemenea, erau pentru noi motive de bucurie. Conducerea unității organiza cu prilejul fiecărei sărbători festivități, ne oferea mâncare și băutură și ne făcea să simțim că nu suntem simpli angajați, ci frații și surorile lor.

Erați mulțumită de salariu și de modul în care erau tratați angajații?

Da, foarte mulțumită. În acea perioadă, noi, angajații de la Fabrica de bere, aveam cele mai mari salarii din zonă, după mina de la Oravița. În plus, aveam transport gratuit la locul de muncă, ceea ce reprezenta un beneficiu pentru cei care nu erau din Ciclova Montană. Beneficiam, de asemenea, de asistență medicală gratuită și în fiecare lună primeam bere gratis din producția fabricii, drept bonus.

Ne puteți povesti puțin despre munca depusă în fabrică și despre rolul pe care l-ați jucat în procesul creării berii?

O perioadă am lucrat în secția de fierbere, unde se făcea mustul pentru bere, iar după am lucrat ca personal TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ) la aprovizionare și desfacere. Practic, eu supravegheam încărcarea lăzilor de bere, le număram și mă ocupam de facturi. Lucram la desfacerea produsului finit și încasam valoarea mărfii. Aveam solicitare mare, tirurile stăteau și câte două zile la poarta fabricii și proveneau din toate județele învecinate.

Se spune că ultimii ani au fost marcați de certuri dese în interiorul fabricii, fapt ce a dus la închiderea acesteia. Cum comentați această afirmație, ați fost martoră la unul din aceste scandaluri?

Da, este adevărat și, din păcate, am asistat la majoritatea scandalurilor. Lupta se dădea, de fapt, pentru postul de director și pentru postul de inginer-șef. S-au format două tabere diferite, una din interiorul fabricii și una din exterior, respectiv „Cantara” și „Montana’. Reprezentanții acestor grupări erau directorul Ionel Baciu de la „Cantara” și directorul Nicolae Alexandru de la „Montana”. Ceea ce e cel mai tragic este faptul că din lupta lor noi am avut cel mai mult de suferit, rămânând pe drumuri.

Cum v-a afectat închiderea fabricii pe dumneavoastră și pe familie?

Decizia de a închide fabrica a avut un efect negativ asupra noastră, pentru că, nefiind locuri de muncă în zona Oraviței, majoritatea am rămas șomeri. Fabrica de bere era singura sursă de venit a oamenilor din orașul Oravița și satele vecine. A fost extrem de greu să găsim de muncă după. În plus, economia zonei a scăzut foarte mult odată cu închiderea unității.

A fost decizia de a închide fabrica o una spontană sau s-a știut despre aceasta cu mult timp înainte?

S-a știut și s-au făcut multe demersuri pentru a evita acest final tragic, atât la organizația județeană Caraș-Severin, cât și la Guvernul României, dar din păcate nu s-a mai putut schimba decizia.

Începând cu anii ’90, s-a trecut de la economia de piață la privatizarea companiei. Fabrica a fost preluată de un administrator german, care a adus utilaje noi și timp de 6 luni unitatea a fost împărțită în două: S.C. CANTARA, partea austriaca și S.C. MONTANA, partea românească. În timp, în urma proastei administrații, producția a scăzut, iar calitatea berii devenea din ce în ce mai slabă. Nemulțumirile au izbucnit din ambele tabere și acesta a fost un motiv pentru care fabrica a fost închisă.

Angajații au încercat în vreun fel să determine redeschiderea fabricii?

Da, s-au organizat numeroase manifestații publice și proteste, dar nu am fost luați în seamă și a trebuit să ne împăcăm cu ideea că suntem șomeri.

Dacă ați putea să vă reluați activitatea la fabrică, ați face-o?

Categoric! Cum spuneam, acei ani au fost printre cei mai buni din viața mea. Sunt sigură ca și ceilalți sunt de aceeași părere și că ar vrea să se întoarcă în fabrică.

Cum s-a ajuns aici? Care e momentul care a determinat închiderea unității? Cum se poate că a doua cea mai mare Fabrică de bere ca tradiție și durată de pe teritoriul României să fie adăpost pentru animalele fără stăpân? Poate că nu vom afla niciodată răspunsul, dar un lucru e cert: așa s-a transformat un brand într-o ruină.