fbpx

Daiana Săracu și voluntariatul pe meleaguri asiatice

Iasmina Trifaș
Iasmina Trifaș
Cool Black and White Photo Collage

Ultimul an a fost unul plin de provocări. A fost un an al readaptării, în care aproape fiecare activitate din viața de zi cu zi a fost transpusă în mediul online, iar voluntariatul, o activitate practicată mai ales de studenți, a avut și el puțin de suferit. Cu toate acestea, eroii fără cape au reușit și continuat să facă fapte bune. În acest context, am cunoscut-o (online, cum se practică acum) pe Daiana Săracu, o tânără cu o personalitate colorată, cu o energie extrem de pozitivă și cu un zâmbet larg. Am discutat cu ea despre experiențele sale ca voluntar, despre rolul său în comunitate, dar și despre cum își împarte timpul între activitățile extracuriculare, facultate și viața personală. Vă invit să descoperiți voluntariatul, văzut prin ochii Daianei.

Care este primul tău gând atunci când auzi cuvântul „voluntariat”?

Pentru mine, voluntariatul se împarte în două. Prima parte este cea de a dărui ceva înapoi comunității, ceva la care sunt bună, care mă inspiră și pe mine și care m-a ajutat foarte mult pe parcursul vieții. A doua parte este dezvoltarea personală. De obicei, în proiectele de voluntariat ai ocazia să interacționezi cu foarte mulți oameni care au opinii, experiențe diferite de viață. Iar atunci vrei, nu vrei, te dezvolți. Îți dai seama de anumite minusuri la propria persoană, pe care mai apoi vrei să le îmbunătățești.

Cum îți împarți timpul între viața personală, voluntariat, facultate?

Time managementul este foarte important. Ei bine, asta în teorie pare ușor, dar când e de pus în practică poate fi un pic mai dificil.

În momentul de față sunt voluntară activă la AIESEC, iar pe lângă asta sunt studentă la două facultăți: anul I la Psihologie și anul 4 la Drept. Poate e mai dificil când vine vorba de programarea tuturor lucrurilor, dar ce mă ajută foarte mult e că încerc să fac toate lucrurile din timp când vine vorba de facultate. Încerc să iau notițe, să fiu prezentă și la cursuri și la seminare. Când vine perioada de examene, îmi este mai ușor să recitesc notițele, să îmi aduc aminte de ce au spus profesorii. Asta mă ajută cel mai mult. 

În ceea ce privește viața personală, weekend-urile încerc să le las libere. Mai sunt conferințe la care particip și meeting-uri ce nu pot fi amânate, dar în mare parte fac cumva să fie timp pentru mine, pentru familie, pentru prieteni, ca să mă eliberez și să mă relaxez.

 Cum ai ajuns să faci voluntariat și care a fost prima ta experiență în acest sens?

În perioada liceului, mergeam la adăposturi de animale, dar nu pot să spun că era un voluntariat activ. Prima experiență adevărată a fost după primul an de facultate, în vacanța de vară, când am dat din senin de AIESEC. Voiam să fac ceva diferit în vara aceea și am văzut că aveau proiecte în străinătate, prin care am reușit atunci să ajung în India pentru 6 săptămâni. 

Povestește puțin despre cele 6 săptămâni petrecute în India. S-a ridicat la așteptările tale?

Daiana la Fortul Amber din Jaipur, India

Am avut niște așteptări sau mai bine zis preconcepții până să ajung în India. Am auzit din stânga și din dreapta că trebuie să am foarte mare grijă, să nu umblu singură pentru că poate fi periculos. Din fericire, s-a dovedit ca toată experiența să nu fie atât de tumultoasă pe cât credeam inițial.

Nu am întâlnit oameni mai prietenoși. Chiar în momentul în care am aterizat pe aeroport și așteptam persoana care se ocupa de mine și care trebuia să vină să mă ia – un membru din AIESEC – m-am lovit de primul „șoc cultural”. Un grup de oameni au facut un semi-cerc în jurul meu și au început să își facă poze cu mine. Acest eveniment avea să se repete pe tot parcursul șederii mele acolo. Atunci mi-am dat seama că oamenii de acolo nu se prea întâlnesc cu străini și pentru ei suntem foarte interesanți și diferiți. 

Ce impact a avut această experiență asupra ta?

Proiectul în care am fost inclusă avea legatură cu SDG 4 și anume “quality education”. Am predat limba engleză unor copii dintr-o zonă defavorizată. Sincer, nu am mers cu foarte multe așteptări. Nu mă gândeam că în 6 săptămâni pot să influențez foarte mult pe cineva prin lucrurile pe care le fac. Ce nu mă așteptam a fost ca eu să fiu atât de influențată.

Copiii cu care am lucrat m-au învățat foarte multe. Se bucurau de fiecare moment: că era soare afară și se jucau în pauze, că împărțeau mâncarea cu toată lumea. Profitau de orice moment ca să ne pună întrebari despre cultura noastră și despre noi. Ei m-au învățat ce înseamnă să te bucuri de tot ce ai în jur și să profiți de fiecare moment la maximum, oricât de clișeic ar suna. Faptul că erau mereu atât de veseli m-a făcut să mă simt rușinată de starea mea de spirit de acasă și de gândurile mele. 

Am fost înconjurată de oameni cu diferite religii; musulmani, budiști și așa mai departe. Oameni care nu erau atât de diferiți față de mine precum mă așteptam să fie. Am avut multe discuții legate de Dumnezeu și ce înseamnă pentru noi. Așa mi-am dat seama de cât de asemănători suntem. Aveam mai multe lucruri în comun decât diferențe. Mi-am făcut prieteni acolo. Prieteni din toate colțurile lumii, cu care și acum, după 4 ani, încă vorbesc și cu care m-am mai întâlnit când am mai călătorit în anii ce au urmat.

Ce a însemnat pentru tine toată această călătorie pe meleaguri asiatice?

Experiența de voluntariat pe care am avut-o în India mi-a arătat că mă pot descurca singură (chiar dacă pierd un avion și trebuie să îmi iau altul). M-a făcut să realizez cât de mult ne subestimăm. Plecăm de la premiza că suntem neputincioși în fața problemelor mari cu care ne confruntăm. Problemele nu se rezolvă ușor. E nevoie de multă muncă. Dar prin discuții și prin lărgirea orizonturilor, prin auto-educare și prin împărtășirea propriilor opinii facem deja un pas înainte. 

Încă păstrez legătura cu cei din filiala AIESEC de acolo, cu profesorii și copiii. Acest lucru mă ambiționează să merg mai departe cu tot ceea ce fac.

Cine te inspiră, motivează în tot ceea ce faci? Ai vreun model?

Sinceră să fiu, dacă ar trebui să aleg pe cineva, am să o aleg pe prima persoană care m-a inspirat să intru în asociație după ce m-am întors din India, persoana care pe atunci era vicepreședintele departamentului de Outgoing Global Experience – vicepreședinte al căruia sunt eu acum. Paul Buciuman m-a ajutat cu procesul proiectului din India, făcându-mi experiența mult mai ușoară decât dacă eram pe cont propriu. M-a inspirat prin modul în care lucra cu oamenii, worketic-ul lui și faptul că arăta că totul vine foarte natural.

Ce culoare te reprezintă?

Verdele mai închis. O culoare destul de pământie, care poate fi și liniștită, dar pe care o categorizez și ca o culoare destul de expresivă. Știu că pot părea o persoană extrovertită la prima vedere, dar am nevoie și de o perioadă de recharging, în care să citesc o carte, să îmi petrec timpul în natură, să merg la munte, să ascult muzică ușoară. Este o culoare healthy, vie.

Dacă ar fi să schimbi un lucru legat de comunitatea orașului în care locuiești, care ar fi acela?

Am să fac o ușoară comparație Cluj-Timișoara. Clujul este orașul unde mi-am început experiența de student, iar acolo modul de promovare a voluntariatului este diferit. Acolo există oportunități independente, nu țin doar de o organizație mare. E un grup de studenți care se adună pentru un scop comun, important pentru ei.

În Timișoara e greu să ajungi în punctul acesta. Oamenii de aici tind să aibă o gândire pesimistă, spun mereu: „oricum nu ne bagă nimeni în seamă” și lucrul acesta mi se pare o problemă destul de mare și nu se acordă încredere în importanța acestor proiecte. Este nevoie de o încurajare mai mare pe partea asta, față de studenți, față de tineri, pentru a se implica mai mult, pentru a-i determina pe aceștia să participe la evenimente de genul. Nu pentru un punct în plus la practică la facultate, ci pentru o dezvoltate personală și profesională.

Care sunt ingredientele unei echipe de succes?

Nu aș vrea să zic că există o „echipă de succes”. Din punctul meu de vedere, liderul ar trebui să fie o persoană care să se muleze după membrii echipei, mai ales când vine vorba de tineri, personalitățile lor fiind foarte colorate. Cred că persoana care este lider trebuie să aibă un plan foarte bine organizat și structurat, dar care să fie înțeles și de membrii echipei. Mai departe, fiecare membru ar trebui să aibă roluri bine definite și să își găsească un scop propriu pentru care face ceea ce face. Mi se pare important să existe comunicare, un punct în care să se regăsească fiecare. În acel moment se creează o atmosferă liniștită, armonie, iar modul de lucru devine mai natural.

De ce tinerii ar trebui să se implice în astfel de activități?

Voluntariatul reprezintă o mare oportunitate pentru fiecare în parte. Noi suntem obișnuiți cu un program exact și doar acasă, de când cu situația asta. Înainte de toată nebunia cu pandemia, mai mergeai la facultate, veneai acasă, iar apoi poate mai ieșeai seara cu prietenii. 

Trece facultatea, îți găsești un job, te învârți în rutină. Această rutină putea deveni frustrantă, din cauză că nu se experimentează lucruri noi. Acum, la această vârstă, e momentul să încerci cât mai multe. Acum nu ai nimic de pierdut. Ești tânăr, poți învăța din greșeli. Dacă nu încerci, nu vei ști cum să reacționezi la greșeli, cum să găsești soluții în anumite situații, cum să interacționezi cu alte tipare de oameni. Prin voluntariat înveți să fii responsabil.


Întrebări fulger

  • Ultima carte citită?

Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis.

  • Preferi dimineața sau seara?

Seara.

  • Primul loc unde vrei să mergi după pandemie? 

Japonia.

  • Ai vreo pasiune ascunsă? 

Filmele vechi.

  • Dacă ar trebui să te descrii printr-o melodie, care ar fi aceasta?

Brayan Adams – Here I am.

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Final de capitol: studenția în pandemie

Poveștile, gândurile și impresiile absolvenților PFC Minunata viață de student… E perioada în care trăiești fiecare moment la o intensitate uriașă. Pășești spre necunoscut, începi

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!