Într-o seară ploioasă de noiembrie, Scena. a devenit un refugiu cald, cu lumini blânde, oameni relaxați și prietenoși, și un miros discret de ciocolată caldă care plutea în aer. Atmosfera a contrastat binevenit cu frigul de afară și a pregătit perfect publicul pentru o incursiune în memorie și istorie. Așa a început evenimentul „Umbrele istoriei / Тіні історії”, o seară dedicată filmului documentar, realizată cu sprijinul KineDok, CineClub Unirea TM și Suspilne Media, care a reunit cinci filme din Europa de Est, patru dintre ele fiind scurtmetraje de arhivă și unul contemporan.
Primul film al programului, Un oraș donat (Vladimir Kressl, Cehoslovacia, 1965), provoacă privitorul să reflecteze asupra relației dintre imagine și adevărul istoric. Regizorul reconstruiește fragmente dintr-un film nazist despre ghetoul de la Terezin, folosind documente de arhivă și schițe realizate de foști prizonieri, pentru a demonta manipularea vizuală și a evidenția responsabilitatea filmului în raport cu memoria colectivă.
În următorul documentar Locuitori ai castelelor Ungariei (1966), regizoarea Judit Elek urmărește doi bătrâni care încă locuiesc într-un castel ce a aparținut grofilor. Filmul surprinde viața cotidiană în contrast cu istoria aristocratică a locului. Este o reflecție asupra modului în care oamenii se raportează la patrimoniul lor și asupra felului în care tradițiile și memoria colectivă supraviețuiesc schimbărilor sociale.
Lăsați să ni se audă vocile! (Krsto Papić, 1970) documentează micile posturi de radio rurale din fostul spațiu iugoslav. În satul Lopatinec, camera surprinde viața comunității: copii care cântă la instrumente în sala de clasă, săteni care transmit muzică live, piese de teatru improvizate și anunțuri politice printr-un microfon modest. Deși aparent inofensive, aceste posturi incomodau autoritățile, care priveau cu suspiciune orice formă de comunicare necontrolată. Documentarul arată cum cultura și solidaritatea comunitară înfloresc chiar și sub presiune politică.
O altă piesă centrală a serii a fost Letopisețul lui Hrib (1973), care îl urmărește pe Toader Hrib din comuna Arbore, un muzeograf autodidact ce transformă propria locuință într-un mic muzeu dedicat satului său. Întreaga comunitate se implică, aduce obiecte, fotografii și povești, în timp ce Toader notează cu grijă tot ce se întâmplă în sat în zeci de caiete, realizând o arhivă vie. Scurtmetrajul surprinde pasiunea individuală și importanța implicării colective în păstrarea memoriei culturale, iar casa-muzeu devine o adevărată ctitorie comunitară.
Seara s-a încheiat cu documentarul ucrainean Smouldering / The Tree of Life (2022). Acesta prezintă mozaicurile monumentale din Mariupol, inclusiv lucrările marelui artist Victor Arnautov. Într-un oraș marcat de război, este surprinsă fragilitatea patrimoniului cultural și modul în care aceste opere devin simboluri ale rezistenței și identității comunitare, oferind un final puternic și emoționant programului.
Deși realizate în epoci și contexte diferite, scurtmetrajele din program capătă o rezonanță neașteptată atunci când sunt privite alături de documentarul ucrainean Smouldering / The Tree of Life. Filmele est-europene urmăresc modul în care comunitățile mici își protejează memoria, prin arhive personale, muzee improvizate, radiouri locale sau gesturi cotidiene care țin trecutul în viață. Documentarul ucrainean mută această temă în registrul extrem al prezentului: la Mariupol, mozaicurile monumentale devin ultimele martore ale unui oraș sfâșiat de război. Dacă în scurtmetraje presiunea vine din transformări politice sau sociale, în filmul ucrainean amenințarea este directă și violentă. Privite împreună, toate aceste lucrări arată cât de vulnerabil este patrimoniul cultural și câtă forță simbolică poate dobândi atunci când devine una dintre puținele forme de rezistență rămase în picioare.
