fbpx

Şcoala mamei Junior

Despre noi:

Asociația Școala Mamei Junior oferă din anul 2003 servicii destinate femeilor însărcinate, viitorilor tătici, dar și proaspeților părinți și copiiilor acestora.

Până în prezent ne-am adresat la peste 7500 cupluri din toată țara prin intermediul cursurilor prenatale și de puericultură în sală și unui număr de peste 200.000 de părinți din mediul online.

O echipă de oameni cu suflet, compusă din medici generaliști, pediatri, kinetoterapeuți, fiziokinetoterapeuți, psihologi, pshihopedagogi, psihoterapeuți, psihiatri și traineri sunt alături de voi din primele clipe când aflați că în viața voastră va apărea un copil, până când acesta crește mare și ajunge la grădiniță. Dr. Ioana Vârtosu, fondatoarea acestei asociații, mămică la rândul ei, a inițiat acest proiect și din nevoia ei personală de a interacționa cu cât mai multe mămici.

Vrei să ne ajuți? Ne găsești aici:

Un pic de Bine in fiecare saptamana
Sustainalytics Logo
Logo Kaufland

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!