Asociația Inițiativa în Educație: inEDU a desfășurat în luna decembrie 2021 campania „Bucurie la cutie”, prin care au distribuit aproape 1500 de cadouri copiilor proveniți din familii defavorizate. În cadrul proiectului s-au alăturat peste 40 de voluntari, 1000 de elevi, părinții acestora, dar și 60 de cadre didactice.
Pachetele au fost colectate în școlile partenere sau la sediul asociației. Cutiile ambalate festiv au conținut produse de igienă, dulciuri, jucării și rechizite pentru cei mici. Pe lângă darurile oferite, donatorii au fost încurajați să scrie o scrisoare sau o felicitare specifică sărbătorilor de iarnă pentru a le transmite copiilor un strop de speranță, încredere și gânduri bune.
Cadourile au ajuns la copiii din Biled, Bencecu de Sus, Bencecu de Jos, Pesac, Satchinez, Dumbrava, Vinga, Cenad, Ianova, Ohaba, Remetea Mare, Partoș, Comloșul Mic, Comloșul Mare, Covaci, Bacova, Iecea Mare, Murani, Giarmata, Periam, Pietroasa, Cărpiniș, dar și în localitățile din mediul urban cum ar fi: Lugoj, Timișoara, Sânnicolau Mare. Campania a depășit granițele județului Timiș fiind distribuite cadouri și la Blaj, Mehedinți și Brad.
Andrada Mazilu, președinta asociației inEDU și una dintre coordonatoarele proiectului, a povestit despre această acțiune și care este lucrul care o determină să facă bine în societate.
De unde a pornit inițiativa proiectului?
Chiar dacă ne-am aflat la prima ediție sub această formă, avem în organizație o tradiție de peste 4 ani în care pregătim cadouri pentru copiii care se află în dificultăți materiale. Numărul copiilor a crescut pentru că am desfășurat alte proiecte în acele comunități, iar pentru că aveam un număr mai mare față de ce aveam de obicei, am apelat și la sprijinul comunității.
Cum s-a făcut selecția localităților în care au fost distribuite darurile?
Ne-am consultat cu alte organizații care duceau pachete, încât să nu ne suprapunem și să putem acoperi o zonă cât mai mare. Copiii la care am ajuns fac parte din trei tipuri de categorii: copii care trăiesc într-un mediu defavorizat sau au o situație financiară precară, copii care aparțin centrelor de plasament și al treilea tip sunt copii din spitale, care s-au bucurat mult să primească o astfel de surpriză.
Care a fost cea mai mare provocare a acestei campanii?
Organizarea, numărarea și distribuirea pachetelor. Dat fiind faptul că sediul nostru se află în centrul Timișoarei, accesul cu mașina e interzis. Astfel, am fost nevoiți să facem zeci de drumuri pentru a duce darurile la mașini.
Ce înseamnă pentru tine acest proiect?
Pentru mine campania a însemnat speranță, voluntariat și echipă. Proiectul acesta a presupus colaborarea cu alte organizații. A fost un tot unitar. Împreună am colaborat și am făcut lucrurile din tot sufletul.
Ce te inspiră să faci bine?
Binele cheamă întotdeauna binele. E un început din care am senzația că nu poți să te oprești. Impresiile și poveștile referitoare la impactul acțiunilor în comunitate îmi dau putere să continui.
Ce moment din cadrul proiectelor pe care le-ai coordonat te-a impresionat cel mai mult?
În cadrul unui alt proiect am organizat o excursie în care am vizitat o expoziție de tarantule, iar la sfârșit copiii și-au creat fiecare o tarantulă. Unul dintre ei a venit la mine la sfârșit și mi-a spus: „Vreau să-ți dau ție tarantula mea, deoarece tu ne-ai dat nouă atât de multe și asta e tot ceea ce pot să-ți dau eu. Nu am altceva pentru tine”.
Cum a afectat pandemia proiectele pe care le demarați?
Pandemia a fost ca un cutremur care a venit și ne bucurăm că nu ne-a zguduit foarte tare. Am pierdut un număr semnificativ de voluntari, am pierdut conectarea, iar asta se vede. Am avut reținere dacă să desfășurăm această campanie tocmai din cauza faptului că nu știam dacă e sănătos, dacă sunt copiii în siguranță. Foarte multe lucruri ne-a îngreunat activitatea. Totuși, programele dedicate profesorilor au înflorit în perioada pandemiei. A fost o cerere mult mai mare și a crescut numărul de participanți.
Dacă înainte aveam maximum 30 de participanți, de când ne-am mutat activitatea în online nu a existat eveniment în care să avem mai puțin de 100 de participanți. Pandemia ne-a ajutat să ne conectăm cu profesorii din toată țara.
Ce alte proiecte mai pregătiți?
Pe lângă campania de Crăciun, ne dorim să reluăm o campanie pe care am desfășurat-o și în trecut Lectura te face mare, în care colectăm cărți pentru amenajarea bibliotecilor din sate. Continuăm și anul acesta cu programele dedicate profesorilor, în care îi învățăm să își dezvolte abilitățile tehnologice și digitale, dar și să descopere noi metode de predare și să relaționeze cu elevii.
Avem și un club de lectură, iar tot în acest an ne dorim să organizăm ediția a doua a Festivalului Educației. Ne dorim să putem continua și activitățile dedicate tinerilor, care au fost întrerupte din motive pandemice.
În campanie s-au implicat Școala Gimnazială nr.21 „Vincențiu Babeș”, Colegiul Național Bănățean, Școala Gimnazială Nr. 25, Școala Gimnazială Nr. 18, Școala Gimnaziala Nr. 24, Grădinița PP. 45., Școala Gimnazială Nr. 16, Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură Casa Verde structura Grădinița P.P. 13, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Grădinița PP Giarmata Vii, Școala Primară Giarmata Vii, Școala gimnazială Ghiroda și Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”.
Campania a fost coordonată de Andrada Mazilu, Alina Iga și Elena Ilie și de voluntari ai organizației inEDU.
*InEDU este o organizație nonguvernamentală care susține și contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și creează contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți.
Sursă foto: Inițiativa în Educație