fbpx

„Am încercat mereu să învăț, să îmbunătățesc și să mă pliez pe nevoile celor pe care îi coordonez.”

Anitta Pelin
Anitta Pelin
is

„Câteodată crapă toate în același timp, alteori câte unul pe rând.” Dar el e mereu acolo, să lipească fiecare bucățică spartă, să potrivească fiecare om la locul lui și să găsească soluții. Nu se plânge de prea multe responsabilități, ci le îmbrățișează cu bucurie, în ciuda oboselii. Nu face gălăgie multă, dar rezolvă fiecare problemă a colegilor lui, fiind un amplificator al vocii lor. Îi place să descopere cât mai mult, dar se lasă (mai) greu descoperit. Însă eu am încercat. Așa cum încearcă și el în fiecare zi. Și îi reușește. În rândurile de mai jos vă prezentăm povestea lui Alex Luca, președintele organizației studențești Liga AC (Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare).

Am 21 de ani și sunt student la Facultatea de Automatică și Calculatoare în an terminal. Fac voluntariat din liceu, mai „hardcore” de când am intrat la facultate și activez într-o organizație neguvernamentală. În liceu mai trăgeam de colegii de clasă și strângeam bănuți, făceam cumpărături și mergeam cu diriginta la case de copii să le donăm dulciuri, rechizite sau lucruri trebuincioase, în funcție de momentul din an în care făceam treaba asta. Îmi place foarte mult să citesc, sunt o persoană foarte implicată, adică am ajuns în punctul în care, dacă am un proiect de făcut sau un lucru de livrat în comunitate, tot timpul meu gravitează în jurul acelui demers și mă organizez de așa natură încât să-l fac cât mai repede. 

În clasa a VI-a am schimbat școala. Până atunci făcusem școala germană în Sânnicolaul Mare, după care m-am mutat cu părinții și cu fratele meu în Timișoara. A fost o tranziție destul de bulversantă pentru mine. E lucrul principal la care mă gândesc când mă întrebi de copilărie. Dar, dacă e să împărțim în pre și post, îmi aduc aminte că înainte mă chinuiam să învăț germană, aveam și câțiva prieteni în Austria și la un moment dat am stat la ei în vacanță, ca să pot să vorbesc cu copiii, să aprofundez limba. Toată lumea era impresionată că mă descurcam destul de bine, având în vedere că nu învățam de mult timp. Când am ajuns la Timișoara, am învățat franceză și un mare regret e că în momentul de față nu știu nici franceză foarte bine, dar am și uitat și din germana pe care o învățasem în ciclul primar. 

Primul contact cu voluntariatul a fost la Consiliul Școlar al Elevilor, am participat la o strângere de cărți a unor elevi din școală, care erau donate unei cauze. Mai târziu, la inițiativa profesoarei de religie, am realizat un proiect prin care elevii puteau să facă prăjituri, pe care le vindeam la un stand organizat în școală în săptămâna înainte de Crăciun. Strângeam în fiecare an în jur de 3.000-4.000 de lei, pe care îi donam către un orfelinat. Într-un an știu că am ajutat centrul de la Buziaș să achiziționeze o centrală pe lemne, pentru că nu mai aveau căldură. Am făcut parte și din Interact, unde făceam tot proiecte caritabile, dar nu am fost asociat cu o organizație neguvernamentală, cu contract sau întâlniri regulate. 

Fiind elev la un profil de matematică-informatică, am participat în liceu la un concurs organizat de Liga AC pe zona de algoritmică, atunci am auzit și pentru prima dată de organizație. Când am ajuns la facultate, a fost un punct destul de dificil pentru mine, intrasem într-o monotonie. Am terminat liceul în Timișoara, am venit la facultate cu majoritatea colegilor de liceu, mi se părea că nu e întâmplă nimic interesant. Mi se părea și foarte greu cum jonglam cu cursurile, de dimineață până seara mergeam doar la facultate. Atunci a fost un punct în care am văzut că încep recrutările în ligă și mi-am zis că poate să fie pentru mine, să ies din situația asta. 

În primul an de voluntariat la Liga AC m-am implicat cel mai mult pe proiectul ISWinT. Am fost responsabil de a găsi, contacta și organiza facilitatorii pentru workshop-urile din cadrul proiectului. Așa am făcut parte din echipa de coordonare, iar după ediția din 2018 am decis că mi-ar plăcea să coordonez întreg proiectul. Având experiența anului anterior și având acces la informații, am reușit să-mi creez o imagine de ansamblu despre tot ce înseamnă toate părțile proiectului și ce presupune pregătirea. Am coordonat ediția din 2019 care, din păcate, a fost și ultima pe care am desfășurat-o fizic până acum. 

Continuarea a venit natural. În momentul în care am fost coordonator de proiect, am participat la diverse workshop-uri, training-uri sau cursuri de dezvoltare profesională și personală (precum managementul voluntarilor sau scriere de proiecte) care, în mare parte, au fost din afara sferei studențești. Nu am prea mers la tiparul training-urilor ANOSR, care erau ținute de studenți sau foști studenți pentru studenți. Am căutat mereu oportunități de networking cu alte organizații din țară, din afara sferei noastre de activitate, ca să învăț mai multe, dar și să deschid ochii și să văd că se poate mai mult decât ceea ce fac organizațiile studențești din inerție în momentul de față. Am cunoscut destul de mulți oameni, am văzut destul de multe viziuni diferite și am încercat să integrez toate lucrurile astea în ediția respectivă de ISWinT. Și acest context de networking, la care am participat, m-a determinat să-mi dau seama că îmi place partea de reprezentare a organizației în extern și am candidat la funcția de vicepreședinte externe și apoi la cea de președinte. 

Cum arată o zi din viața mea de președinte al Ligii AC? Depinde foarte mult de tot ce se întâmplă în jurul meu. Acum e sesiune, dar în timpul semestrului mă trezesc, mă organizez să intru la cursurile pe care le am în ziua respectivă, apoi clar apar câteva întrebări, probleme sau nedumeriri din partea unor studenți. Fie că nu se înțeleg cu un profesor, fie că nu știu ceva legat de burse sau de cazare, mă străduiesc să răspund tuturor. În paralel, în funcție de gradul de complexitate al problemei, contactez persoana responsabilă din cadrul facultății și încercăm să găsim o soluție împreună. În majoritatea zilelor există întâlniri la nivel de facultate sau universitate, câteodată chiar și mai multe pe zi la care particip.

Sunt reprezentantul studenților în Biroul Consiliului Facultății, adică cea mai înaltă poziție de reprezentare la nivel de facultate, dar și din Senatul Universității. În majoritatea săptămânilor sunt întâlniri, fie că vorbim despre burse, probleme ale studenților sau orice lucru administrativ la nivel de facultate sau la nivel de senat – tot ce reglementează activitatea per total, de la dezbaterile legate de cum „ar trebui să începem, fizic sau hibrid” până la cum să organizăm metodologia de desfășurare a procesului educațional online. 

La UPT avem mandate de câte doi ani, nu avem locuri atribuite organizațiilor, se candidează independent și ești ales de către toți studenții din facultate. Dacă ne uităm la ultimii ani, toți președinții Ligii au fost pe rând și în consiliul facultății și în senatul universității. Poate e o cutumă să îți dorești să ajungi acolo, dar nu neapărat cu scopul de a avea controlul sau accesul la informație, ci din dorința de a învăța. Tiparul persoanelor care ajung președinți de organizații, cel puțin la noi, e format din persoane care își doresc să facă puțin mai mult, pe de-o parte să se dezvolte pe plan personal, dar pe de altă parte să ajute comunitatea și să facă parte de reprezentare. Așa arată și profilul studentului reprezentat și e normal să candideze dacă regulamentul le permite și ei își doresc acest lucru. 

Fiind mandate de doi ani nu se suprapun neapărat cu un mandat de președinte. De exemplu, eu am fost în Biroul Consiliului Facultății și când eram vicepreședinte și continui acum și când sunt președinte de organizație, pentru că așa a fost contextul. Președintele anterior, de asemenea, din doi ani în care a fost student reprezentant în Biroul Consiliului Facultății, doar un an s-a suprapus cu funcția de președinte.

Repercursiunile pandemiei nu s-au lăsat așteptate nici în zona de reprezentare, a fost foarte provocator semestrul trecut, din punctul meu de vedere. Mai ales pe zona de reprezentare în foruri, pentru că absolut tot ce știam raportat la mod de desfășurare și proceduri, a trebuit contestat și gândit de la zero sau regândit pentru online. De multe ori au fost și lacune.

Cel mai dificil lucru a fost un proces de advocay în care am încercat să convingem Senatul Universității să introducă în noua metodologie de activitate didactică online înregistrarea cursurilor și punerea lor la dispoziție către studenți într-un mod securizat, pe o platformă internă. Asta a fost o dezbatere foarte amplă în Senat, pe care am avut-o chiar de două ori. Propunerea a venit de la nivelul Consiliului de Administrație, am argumentat-o și părerile au fost împărțite. Am pierdut cu 27 la 24, e un scor foarte strâns. Dar, în spirit democratic, în prezent se recomandă cadrelor didactice să-și înregistreze cursurile și să le pună la dispoziția elevilor ca resursă educațională, dar nu e obligatoriu. Majoritatea fac asta, cel puțin la noi în facultate, și îi apreciem foarte mult, dar mai sunt și cazuri excepționale care nu o fac. 

De ce zic că a fost foarte dificil? Atunci am organizat și consultări, linia de argumentare a fost fix în perioada incipientă pandemiei, toată lumea era nepregătită, adică erau și studenți care nu dispuneau de instrumente ca să intre la orele online sau de conexiune. Dacă ratai cursurile sau laboratoarele, nu aveai cum să le recuperezi sau să ajungi la informația respectivă, fiind totul așa, de pe o săptămână pe alta. Toată lumea se aștepta că vom reveni fizic. Și provocarea a fost să convingem profesorii. Planificarea era făcută doar pe câte o lună, pentru că aveam speranța să ne întoarcem și ne-am trezit la început de mai că nimeni nu se mai întoarce la universitate. A fost un șoc pentru toți și un moment în care a trebuit să ne readaptăm. Cu câteva săptămâni pierdute, a trebuit îngrămădită materia, testarea și predarea în săptămânile rămase. 

Pe lângă acestea, sunt și o „cloșcă” pentru puii din Liga AC, am grijă în special de Biroul de Conducere și de activitatea echipei de conducere, pe care îi mai trag de mânecă dacă întârzie sau dacă nu se întâmplă lucrurile cum trebuie. Le dau feedback când au nevoie, încercăm să găsim soluții când se confruntă cu probleme, și avem și ședințe formale o dată pe săptămână.  

Până la finalul lunii decembrie am coordonat și proiectul Educație pentru toți, un proiect independent de Liga AC, pe care l-am aplicat împreună cu alți foști membri din ligă. În toată nebunia asta, trebuia să-mi fac timp pentru meeting-uri, task-uri și activități separat pentru acest proiect. Sincer să fiu, nu a fost foarte ușor de realizat, contrar așteptărilor inițiale.

Educație pentru toți e un proiect prin care un grup de studenți și foști studenți și-au propus să îmbunătățească în orice măsură, oricât de mică, accesul la educație al studenților cu dizabilități în Universitatea Politehnica Timișoara. 

În acest scop, am avut două direcții mari, una de awareness la nivel de comunitate, prin care am vrut să aducem în prim-plan problema și să inițiem o dezbatere pe acest subiect în comunitate, și cea de-a doua componentă, cea de accesibilizare propriu-zisă. Studenții cu dizabilități nu vin la facultate pentru că nu există infrastructură și universitatea nu investește în infrastructură pentru că nu sunt mulți studenți cu dizabilități severe ca să o necesite. Și pornind de la ideea asta, am aplicat proiectul spre finanțare la nivel european și a fost finanțat. 

În ceea ce privește partea de accesibilizare, ne-am asumat să propunem un set de măsuri și un regulament de înființare a unei structuri specifice în universitate care să gestioneze întreaga situație. Pe parcursul proiectului am făcut cercetare, am făcut consultări cu comunitatea, cu experți în domeniu, cu alte organizații și studenți de la alte universități atât din țară, cât și din afară și, creând această imagine de ansamblu, am redactat documentele și le-am înaintat conducerii universității.

Pandemia ne-a dat peste cap planurile și în cadrul acestui proiect și rămânând în zona de online, activitățile care ar fi trebuit să se desfășoare fizic și pentru care aveam alocat buget, au fost desființate. Cu banii cu care am rămas, am achiziționat covoare tactile pentru ghidajul nevăzătorilor, pe care le-am donat universității și care vor fi montate în principalele corpuri ale universității pentru a facilita accesul persoanelor nevăzătoare. 

Nu consider că am fost cel mai bun lider, cred că tot timpul e loc de mai bine. Am încercat mereu să învăț, să îmbunătățesc și să mă pliez pe nevoile celor pe care îi coordonez. Pentru mine, în cei trei ani jumătate de voluntariat în Ligă, au fost importanți oamenii și am fost un amplificator al vocii lor, atât la nivel de reprezentare, cât și la nivel de coordonare de echipă. Tot timpul am încercat, nu să evit artificial conflictele, dar să nu le las să se amplifice. Dacă simțeam că sunt tensiuni în echipă, mereu ne luam timpul să spunem lucrurilor pe nume, să dezbatem, să găsim o soluție. 

Am încercat mereu să păstrez un cadru deschis de dialog, să povestim și lucruri din viața privată, pentru a ne putea înțelege mai bine. Dacă cineva nu e productiv într-un anumit moment, se raportează la niște probleme pe care le are acasă și pe care dacă nu le știi, nu ai cum să înțelegi lipsa de productivitate din momentul respectiv. Un lucru foarte important mi se pare dialogul și dezbaterea. Când coordonez o echipă evit să luăm deciziile prin vot, ci aloc atât timp cât e necesar discuției, chiar dacă durează mai mult, până toată lumea ajunge să-și spună punctul de vedere și decizia este luată printr-un consens. Clar, în unele părți există compromisuri, poate în ambele, dar cumva toată lumea să fie de acord cu o variantă finală, nu să ajungem la un vot care să creeze o prăpastie între membrii echipei.  

Îmi place mult să citesc, aș spune că de toate. Nu am un gen literar anume. În funcție de moment și de context per total, pot să citesc cărți mai ușoare, mai comerciale, care să nu mă pună foarte mult pe gânduri. Dar citesc și clasicii literaturii universale, nonficțiune, și ficțiune, fantasy, SF, romane grafice, memorii, cam orice mi se pare interesant sau orice ce am văzut că se discută în spațiul public spre a fi o carte fenomen sau o carte relevantă. Dacă mă atrage, o citesc. 

Nu am foarte mult timp liber, dar îmi mai place să călătoresc și îmi place arta. De obicei, călătoresc cu ideea de a merge la muzee, de a vedea picturi, sculpturi sau elemente de artă și arhitectură. Dar se preta în alte timpuri. 

În momentul de față, focusul meu e să îmi finalizez lucrarea de licență pe care trebuie să o prezint la vară și să duc la bun sfârșit toate responsabilitățile asumate ca președinte al ligii sau ca student reprezentant. La vară vreau să-mi iau puțin timp liber să mă gândesc, să mă relaxez, chiar fără nici o presiune. Nu am mai avut o vacanță pe bune cred că din anul I, adică o vacanță în care să nu mă gândesc că trebuie să ajung acasă pentru că am de făcut ceva, sau să-mi verific telefonul, „oare au nevoie de mine, oare vrea cineva ceva de la mine, oare mă sună cineva cu o problemă?” 

Fiind atât de multe structuri, acestea sunt volatile. Câteodată crapă toate în același timp, alteori câte unul pe rând. Vreau să-mi iau puțin timp să văd cine sunt, cum sunt, cu ce am rămas după patru ani de facultate. Probabil spre finalul verii voi încerca să mă angajez, pentru a-mi crea o imagine de ansamblu asupra domeniului. Până acum nu am avut timpul necesar să mă angajez în IT, dar mi-ar plăcea să fac asta și ca exercițiu. 

Pe termen lung, îmi doresc să continui studiile și să ajung în universitate, poate în zona de predare sau de cercetare. Și cred că oricât de obosit aș fi în momentul de față, o să continui și cu activitatea în sectorul neguvernamental. O să văd ce oportunități de voluntariat mai există și la anul sau, dacă nu, chiar discutam cu colegii din echipa Educație pentru toți ca la un moment dat să ne deschidem un ONG al nostru și să aplicăm la proiecte, după tiparul și dorințele noastre.

Pentru viitorul președinte al Ligii AC aș fi spus fake it until you make it, dar nu e un răspuns destul de inteligent. 🙂 Cred că e important să-ți cunoști tot timpul atât limitele, cât și limitările și să acționezi mereu deschis în cunoștința asta de cauză. Cred că cel mai important lucru pentru un președinte de organizație studențească, care și-a asumat reprezentarea, este să fie liantul între organizație și studenți, pe de-o parte, și conducerea universității, pe de altă parte. Și fiind cumva la mijloc, din punctul meu de vedere, e nevoie să ai un grad foarte ridicat de diplomație pentru a nu supăra nicio parte. 

La noi în facultate există și mereu a existat deschidere, dar prin dezbatere și consens. Nu a mers, cel puțin în istoria recentă, cu proteste sau greve. Dacă alte organizații iau poziții mai dure în presă, se ceartă, la noi nu merge așa, mergem pe încredere. Suntem consultați și ne putem spune părerea în orice lucru, dar ține de noi cât de serios facem argumentarea, astfel încât să obținem acel lucru. 

Având în vedere imaginea per ansamblu, viitorul președinte, fie el băiat sau fată, să-și recunoască acest rol de intermediar, să-l asume și să vadă și responsabilitatea postului.  

             

Share:

Share on facebook
Facebook
Share on pinterest
Pinterest
Share on linkedin
LinkedIn

Articole recente

Ne bucuram ca vrei sa te implici

Cum crezi că ar arăta lumea din jurul tău dacă fiecare dintre noi ar face zilnic câte o faptă bună? Cum s-ar simți fiecare dintre noi dacă ar contribui la schimbarea în bine a unui alt destin?
Nu știm răspunsul pentru toată lumea, dar pentru noi e deja clar că ne simțim bine! Și pentru că ne place să împărțim…bunătatea, poveștile și dulciurile, căutăm colegi de echipă!