Studenția este o perioadă cu multe încercări, o perioadă în care experimentezi stări de care până atunci cel mai probabil nu ai mai avut parte. Știu că facultatea în sine poate părea uneori înfricoșătoare, pentru că modul de predare nu este același cu cel din liceu, dar ține minte că această senzație trece pe parcurs. Și cum se spune des, „tot răul spre bine”, chiar dacă uneori acest lucru pare imposibil.
Dacă simți că stresul te copleșește, ține minte că nu ești singur, că aceste emoții nu sunt permanente și că lucrurile s-ar putea să nu fie atât de grave cum par la prima vedere. Personal, am aflat acest lucru prea târziu, abia spre sfârșitul facultății. Uite 4 lucruri pe care mi-aș fi dorit să le aflu mai devreme, dar pe care le-am aflat abia acum, în anul 3 de facultate.
Selectează materiile care te interesează cu adevărat și concentrează-te pe ele
Știu că unii dintre noi am fost, poate, pe perioada liceului, primul/prima în clasă. Ei bine, la facultate lucrurile nu stau de fiecare dată așa. Vei vedea că nu vei fi mereu pe primul loc, iar acest lucru e complet în regulă. Fă o selecție a materiilor care ți se par importante și concentrează-te pe acestea. Nu le neglija nici pe celelalte, dar ține cont de faptul că o materie de 5 credite este mai importantă decât una de 2 credite.
Trebuie să știi însă că notele nu definesc neapărat inteligența, ci (adesea) doar capacitatea de a memora și nu ar trebui niciodată lăsate să te demoralizeze. O notă mică la un examen sau proiect nu se datorează lipsei de inteligență. Există mai mulți factori care influențează notele pe care le obții. Unii dintre noi se pot confrunta cu anxietatea atunci când vine vorba de examene, astfel pierzându-ne concentrarea. Dacă ai luat o notă mică, încearcă să vezi unde ai greșit. Nu te sfii să ceri feedback profesorilor dacă nu ți-e clar de ce ai fost depunctat! Nu insista pe greșeală, totuși, căci astfel o să îți pierzi atenția în ceea ce privește alte lucruri importante.
Implică-te în cât de multe proiecte și activități poți
Chiar dacă gândul de a cunoaște și de a interacționa cu oameni noi pare înfricoșător, implicarea în diferite proiecte îți poate oferi multe oportunități de a cunoaște persoane și, nu în ultimul rând, de a căpăta mai multă experiență. Nu aștepta să „ți se pună totul pe tavă”, pentru că nimeni nu va veni în mod special pentru a te recruta. Dacă ai șansa de a te implica în ceva, fă-o!
Universitatea de Vest oferă o mulțime de oportunități, atât de practică, cât și de voluntariat. Există mai multe organizații studențești unde te poți înscrie ca voluntar, care vin cu anumite beneficii: credite în plus, experiențe din care poți învăța diverse lucruri și interacțiuni cu oameni minunați. OSUT, OSB Timișoara, ESN Timișoara și Inițiativa sunt doar câteva dintre organizațiile studențești la care poți apela pentru voluntariat.
De asemenea, există și alte oportunități care vizează mersul în străinătate și schimbul de experiență, precum programul Erasmus, unde poți alege să studiezi la facultăți din străinătate și să descoperi alte culturi.
Nu lăsa proiectele pe ultima sută de metri
Niciodată nu-ți îngrămădi proiectele în ultimele zile dinainte de deadline-uri. Riști să ți se amestece ideile sau să rămâi fără ele. Cel mai bine ar fi să iei proiectele pe rând și să faci câte ceva la fiecare, pentru că în momentul în care o să începi, te vei simți nevoit să le și termini. O soluție ar fi să îți instalezi aplicații care te ajută să îți gestionezi atât timpul cât și sarcinile, astfel încât să ții evidența lucrurilor pe care le ai de făcut. Todoist, spre exemplu, te ajută să îți organizezi sarcinile în fiecare zi, creând liste pe care le poți bifa treptat, după ce ai dus la bun sfârșit activitatea. Chiar și Google Calendar te ajută să te organizezi și este la îndemâna tuturor, putând fi accesată fără a fi nevoie de descărcare pe desktop.
Uite AICI o listă cu 10 aplicații care te pot ajuta să îți gestionezi timpul.
Dacă simți că nu vei termina totul la timp, ia totul pe rând
Uneori vei fi bombardat de teme și proiecte, care vor părea fără rezolvare. Te vei simți copleșit de stres și chiar dacă o să mai ai destul de mult timp până la deadline, vei simți că nu vei termina nimic la timp. Trebuie să înțelegi însă că în astfel de situații, stresul este normal. Folosind aplicațiile de la punctul anterior, fă-ți liste și gestionează-ți cât mai eficient timpul. Nu te lăsa distras de alte lucruri mai puțin importante și concentrează-te strict pe ce ai de făcut, pentru că doar astfel vei duce totul la bun sfârșit.
Instalează-ți aplicații care te ajută să te concentrezi, pentru a nu fi tentat să folosești telefonul din 10 în 10 minute. Plantie – rămâi concentrat este o aplicație care te ajută să acorzi în totalitate timp sarcinilor pe care le ai, având și o interfață foarte prietenoasă. Studdy Bunny: Focus Timer îți oferă posibilitatea de a te concentra alături de prietenii tăi, studiind împreună.